Photos

Videos

Articles

Coeziunea Grupului - Managementul Diferentelor

PB209515.JPG PB209539.JPG PB209516.JPG PB209518.JPG PB209519.JPG PB209528.JPG PB209530.JPG PB209533.JPG PB209535.JPG PB209538.JPG

Orice carte este cu si despre oameni. Este fascinant cum suntem atrasi de comportamentul si personalitatea altor indivizi, neamuri si popoare. Suntem fiinte curioase, precum personajele din benzile desenate si suntem atrasi de noutate, de necunoscut. Ca atare actionam ca niste copii mari, dintre aceia care, indiferent cat de solide ar fi justificarile pe care cineva ni le-ar expune pentru a NU face ceva, suntem de neoprit, suntem un grup de YES people, suntem o carte intr-o lunga si continua calatorie, momentan in Awala Yalimapo, dar in acelasi timp aproape de inima umanitatii. O carte care abia asteapta sa fie citita cu grija si interes. Suntem o carte cu 29 de capitole, carte mereu “deschisa”, colorata, fiecare capitol fiind, de fapt despre noi toti, despre voi.

Ca in cazul oricarei carti, exista o legatura intre capitolele cartii noastre si anume: increderea si prietenia, nevoia de comunicare si tineretea ce o purtam in noi si pe care o traducem in tot ceea ce facem si spunem.

Este curios cum oamenii invata sa stea impreuna in conditii neconventionale, cum oamenii se schimba in anumite situatii, invata sa aiba incredere nu in propriile forte ci in cele ale persoanelor din jur iar Guyana Franceza asta face – ne transforma, ne inspira si ne determina sa ne autodescoperim, ne face mai puternici si mai disponibili sa ii ascultam pe ceilalti...este ceva aici si acum cu noi!

Oriunde in lume si orice lucru sau fenomen este despre unitate si diversitate iar acum si aici lumea se impleteste in cel mai curios fel, nici noi intelegem bine iar daca am intelege probabil niciodata nu am putea transpune in cuvinte pentru ca am risca sa minimizam grandoarea universului ai carui fii suntem. Nu facem exceptie de la unitate, toti avem aceeasi coperta, suntem parti inseparabile si resurse inepuizabile din firul povestirii, suntem speciali in felul nostru – fiecare capitol – si de aceea probabil papaya nu are acelasi gust pentru noi toti. Oare celelalte capitole cum il simt? Din nou curiozitatea...ce a dus la progres din cele mai vechi timpuri... progresul nostru... aici si acum.

O sa vorbesc cu celelalte capitole si voi incerca sa inteleg lor ce li se petrece aici si acum, sau doar o sa incerc sa citesc pe fetele lor acest lucru, uneori cuvintele sunt adevarate bariere.

Avem si un scop pentru care ne-am strans intr-o carte: Guyana Franceza iar dincolo de asta, actionam pentru a intelege mai bine ce dorim de la noi insine pentru a face o lume mai buna. Pentru asta dorim sa incepem cu noi insine si nu excludem viziunile diferite asupra lumii pe care capitolele cartii noastre le au cu privire la acest “bine general”. Povestea noastra este despre dialog si atitudine. Avem ca tinta dezvoltarea de practici incluzive si de aceea cartea noastra nu este inchisa ci dorim sa primim alaturi si alte capitole si sa ne completam propriile perceptii.

Suntem deci o carte deschisa spre comunicare, dorim sa ni va alaturati in aceasta minunata descoperire a propriei personalitati si inepuizabile resurse interioare in Guyana Franceza.

Florentina TINC

Noiembrie 2009